Vezi mai jos un clip cu imagini din concerte și declarațiile artiștilor. Plănuim să revenim și în anii următori.
Mezzosoprana Ruxandra Donose, sopranele Leontina Văduva, Iulia Isaev, Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, acompaniați de pianiștii Sergiu Tuhuțiu, Cătălin Răducanu, Diana Ionescu și Cristian Niculescu, au susținut recitaluri pentru publicul din diaspora românească.
A doua ediție a proiectului Turnee de poveste… pretutindeni s-a încheiat după o serie de cinci recitaluri organizate la Londra, Roma, Viena, Paris și Berlin, care au adus cântăreți de operă și pianiști mai aproape de publicul din diaspora românească, acesta regăsindu-și legătura cu România prin muzică.
Vezi mai jos un clip cu imagini din concerte și declarațiile artiștilor. Plănuim să revenim și în anii următori.
La finalul recitalurilor, spectatorii au vorbit despre muzicieni, despre sentimentul de apartenență, despre bucuria unei seri de muzică românească într-o țară adoptivă și despre recunoștința de a se simți văzuți:
„Este emoționant să auzi limba română și muzica românească în inima Londrei. Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu fac un cuplu extraordinar pe scenă. Am plâns când am auzit cântecul Oamenii”, a spus un spectator la recitalul de la Institutul Cultural Român din Londra.
La Roma, un alt spectator a mărturisit: „A fost o seară în care am simțit că nu mai există nicio distanță între noi și țara noastră. Muzica ne-a unit într-un mod natural, simplu și profund. Iar magnifica soprană Leontina Văduva și tânărul pianist Cătălin Răducanu, oh, mi-au umplut sufletul de dor atunci când au interpretat Cine iubește și lasă, într-un fel unic. N-am mai auzit niciodată așa ceva.”
La Viena, în casa în care a locuit odinioară Mozart, simbol al capitalei austriece, o româncă a apreciat „profesionalismul și sinceritatea baritonului Sorin Coliban și ale pianistei Diana Ionescu”.
În inima Parisului, la Palatul Behague, sediul Ambasadei României, o româncă din primul rând a comentat emoția transmisă de soprana Teodora Gheorghiu, acompaniată de pianista Diana Ionescu: „Publicul a ascultat în liniște deplină, de parcă nu voia să piardă nici o clipă din respirația spectacolului.”
La Berlin, o româncă venită împreună cu două prietene austriece a rezumat atmosfera serii: „Am venit la concert dintr-un sentiment profund pentru limba română și am plecat cu un sentiment profund pentru oameni. Asta face acest proiect aducând artiști care cântă pentru noi în fiecare țară: ne reamintește că toți suntem oameni.”
În cele cinci concerte organizate la Institutul Cultural Român din Londra, Accademia di Romania din Roma, Mozarthaus din Viena, Ambasada României din Paris și Ambasada României din Berlin, publicul s-a bucurat să-i întâlnească pe mezzosoprana Ruxandra Donose, sopranele Leontina Văduva, Iulia Isaev și Teodora Gheorghiu, și pe bas-baritonul Sorin Coliban, acompaniați de pianiștii Sergiu Tuhuțiu, Cătălin Răducanu, Diana Ionescu și Cristian Niculescu.
Ediția din acest an, sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a continuat misiunea începută în 2024: aceea de a aduce românilor din străinătate mai aproape patrimoniul muzical românesc și universal prin recitaluri susținute de muzicieni cu mari cariere internaționale. Repertoriul, alcătuit din arii de operă, lieduri, balade, chanson-uri și canzonette, a fost o odisee muzicală între rădăcini istorice și prezent, între cultura românească și continentul european în care această cultură continuă să trăiască prin artiștii săi.
• Mezzosoprana Ruxandra Donose, după concertul de la Londra: „Pentru mine, să cânt printre românii din diaspora este un fel de a mă întoarce acasă, oriunde m-aș afla. Emoția publicului londonez mi-a amintit cât de puternică este legătura noastră prin muzică.”
• Soprana Leontina Văduva, după recitalul de la Roma: „Publicul din diaspora are o sensibilitate aparte. Este o bucurie și o responsabilitate să le aduci o parte din casă prin muzică. Am fost încântată să cânt aici, la Roma, un loc unde — poate veți râde — cânt pentru prima dată în cariera mea.”
• Soprana Iulia Isaev, la Berlin: „M-am bucurat enorm să primesc invitația de a participa la acest proiect minunat, pentru că eu cred că românii noștri din diaspora merită mult. Și știu cât de copleșitor poate fi dorul de casă. De aceea suntem aici, eu și pianistul Cristian Niculescu, ca să le dăruim emoție, bucurie și apropiere unii de alții.”
• Bas-baritonul Sorin Coliban, la Viena: „Și eu locuiesc într-o altă țară decât România, chiar aici, în capitala Austriei. Pentru mine, Viena este un oraș al rezonanțelor muzicale, dar emoția de a cânta pentru comunitatea românească îi dă o vibrație unică, care trece dincolo de scenă. Mai ales că particip la acest proiect pentru a doua oară, lucru care mă face extrem de fericit, și sper să reușim să-l continuăm și în anii ce vin.”
• Soprana Teodora Gheorghiu, la Paris: „Fiecare întâlnire cu publicul român din străinătate este o amintire că arta are puterea de a reclădi punți între locuri și oameni. Am cântat foarte aproape de ei și parcă fiecare minut al recitalului m-a umplut cu bucuria pe care o vedeam pe chipurile lor.”
Evenimentele au inclus și introduceri susținute de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu, creatoarea proiectului, care a oferit publicului contextul istoric și estetic al repertoriului și contribuțiile compozitorilor români la patrimoniul muzical european:
„Suntem încântați că acest proiect a devenit deja o tradiție și este așteptat cu nerăbdare de românii din capitalele Europei, suntem încântați că am ajuns în cinci orașe în această a doua ediție, suntem încântați că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni continuă să ne sprijine.
În toate cele cinci orașe am avut privilegiul unor publicuri extrem de calde, dornice de astfel de proiecte. Fiecare recital s-a încheiat cu ovații în picioare, iar spectatorii au fost încântați de felul în care aceste mari nume ale artei lirice românești au reușit să transforme orice tip de muzică, îmbogățind-o cu vocile lor, cu experiența scenică și cu tot ceea ce au clădit în decenii de cariere internaționale.”
Proiectul Turnee de poveste… pretutindeni a fost, atât pentru artiști, cât și pentru public, o cale de a se reconecta cu România și o reafirmare a identității culturale prin artă.

Melodie, Dor, Magie
Ruxandra Donose – mezzosoprană
Sergiu Tuhuțiu – pian

Bella voce, Bella musica
Leontina Văduva – soprană
Cătălin Răducanu – pian

Rezonanțe
Sorin Coliban – bas-bariton
Diana Ionescu – pian

Zâmbetul muzicii
Teodora Gheorghiu – soprană
Diana Ionescu – pian

Glasul Emoției
Iulia Isaev – soprană
Cristian Niculescu – pian
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Producător: Pro Contemporania
Cu sprijinul: Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Republica Federală Germană.
În parteneriat cu: ICR Londra, Accademia di Romania a Roma, ICR Viena, ICR Paris
Partener de mobilitate: Animawings
Cu susţinerea: Grand Hotel Continental, Orkla Foods, Aqua Carpatica
Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică București, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica George Enescu, Associazione culturale rumeno-italiana ProPatria, The Culture Club
Parteneri media: Radio România Internațional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de Carte, Webcultura, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Ordinea Zilei
